Lupul cel Mare și Lupul cel Mic. Frunza care nu voia să cadă

Sus în vârful copacului se află o frunză mică de tot. Lupul cel Mic își dorește foarte tare s-o privească de aproape, s-o mângâie, ba chiar s-o mănânce. Cum să ajungi la o frunzuliță care nu vrea să cadă singură din copac?

Din fericire pentru Lupul cel Mic, alături de el e întotdeauna Lupul cel Mare, care e gata de orice. Iar acesta s-a decis: îi va aduce Lupului cel Mic frunza. Dar să te cațări până la stele nu este atât de ușor…

Dar într-o dimineață, Lupul cel Mare se ridică, își dezmorți oasele și spuse: — Mă duc după ea! Pur și simplu. Fără motiv. Doar ca să vadă cum îi strălucesc ochii Lupului cel Mic. La început, era ușor să te cațări. Erau crengi groase de care să te prinzi. Lupul cel Mic nu spunea nimic. Zâmbea. Dar apoi n-au mai fost decât crengi subțiri, care trosneau de fiecare dată când Lupul cel Mare le apuca. Lupul cel Mic nu spunea nimic. Nici nu mai zâmbea. Începu să se întrebe dacă avea rost o asemenea strădanie pentru o frunză atât de mică.

(traducere de Lavinia Braniște)